Partidul Acţiune şi Solidaritate este gata de o coaliţie cu Partidul Democrat
Partidul Acţiune şi Solidaritatte este gata să creeze o nouă coaliţie de guvernare chiar şi cu deputaţii din Partidul Democrat, doar pentru a-l da jos pe Igor Dodon. Declaraţia a fost făcută de către deputatul PAS, Mihai Popşoi. De cealaltă parte, democraţii spun că despre o eventuală coaliţie cu PAS nu poate fi vorba, iar o astfel de discuţie nu a avut loc nici în fracţiune, nici în afara ei.
Mihai Popuşoi spune că deputaţii din fracţiunea PAS au fost deschişi nu o singură dată pentru discuţii cu PDM-ul, mai ales atunci când a fost vorba despre votul pentru creditul rusesc, dar şi atunci când a picat Guvernul Maia Sandu.
"Noi disponibilitatea noastră am oferit-o nu o singură dată, inclusiv când a căzut Guvernul am vrut să discutăm cu PD-ul, acum înaintea votului pentru creditul rusesc. Am vrut să le explicăm colegilor din PD care sunt riscurile şi rămânem deschişi spre discuţii cu deputaţii din parlament, din PDM", a declarat Popşoi pentru Publika TV.
Cu toate acestea, Popşoi nu a putut să ne spună în ce condiţii PAS ar fi gata să ajungă la o înţelegere cu deputaţii din fracţiunea PDM. Una dintre condiţii însă este plecarea unor membri din Partidul Democrat.
"Eu nu pot să îmi asum unele condiţionalităţi, chiar dacă eu le cunosc, asta trebuie să vină oficial de la partid. Dacă între noi fie vorba, e clar că Nichiforciuc trebuie să plece şi Andronachi trebuie să plece”, a mai spus deputatul PAS.
Preşedintele fracţiunii PDM, Pavel Filip, nu ne-a răspuns la telefon pentru a ne oferi o reacţie la declaraţiile lui Mihai Popşoi. Nu a răspuns la apelurile noastre insistente nici Dumitru Diacov, Eugen Nichifrciuc şi nici Vladimir Andronachi. Solicitat telefonic, consilierul lui Pave Filip, Stela Nistor ne-a spus că, deocamdată, liderul democraţilor nu comentează nimic. Între timp, unii deputaţi de la PDM ne-au spus că despre o eventuală coaliţie cu PAS nu poate fi vorba, iar o astfel de discuţie nu a avut loc nici în fracţiune, nici în afara ei.
"Despre o eventuală coaliţie nu am discutat, în condiţiile în care la ziua de azi PDM este antrenat într-o coaliţie cu PSRM şi noi recurgem la realizarea acelor angajamente convenite”, a declarat Ciubuc pentru Publika TV.
Luni, la Parlament a avut loc şedinţa fracţiunii PDM. După mai bine de şase ore de discuţii, liderii Partidului Democrat din Moldova au declarat că majoritatea parlamentară formată din PDM şi PSRM rămâne intactă, iar alegeri anticipate nu se prevăd. Reprezentanţii Partidului Democrat au mai spus că nu se discută despre schimbări la nivel de conducere sau despre o posibilă creare a unei noi coaliţii de guvernare.