Germania lansează o emisiune de obligaţiuni de 7,5 miliarde de euro, cu scadenţa în 2035
foto: Agerpres
Agenţia pentru Gestionarea Datoriei din Germania (DFA) a abandonat zona sa de confort şi a făcut o ofertă rară (ultima a fost în 2015) pentru o emisiune de obligaţiuni de 7,5 miliarde de euro (8,1 miliarde de dolari), transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
Cererile pentru emisiunea de obligaţiuni cu scadenţa în 2035 au depăşit 35,5 miliarde de euro, a informat DFA.
Scadenţa emisiunii este la 15 ani, deşi în mod tradiţional, în Germania, emisiunile pe termene mai lungi au maturitatea de 10 şi 30 de ani.
Decizia autorităţilor de la Berlin vine după ce, luna trecută, Italia şi Spania au înregistrat o cerere record pentru emisiunile de obligaţiuni.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Bloomberg că BNP Paribas, BofA Securities, Credit Agricole CIB, Commerzbank şi HSBC Bank au fost băncile care au intermediat oferta.
Randamentele bondurilor germane cu scadenţa la zece ani au scăzut anul acesta cu 36 de puncte de bază, la minus 0,55%, deoarece investitorii globali caută plasamente sigure, în contextul epidemiei. Randamentele obligaţiunilor germane cu scadenţa la 30 de ani au scăzut anul acesta cu 46 de puncte de bază, la minus 0,11%.