Jucătorii profesionişti de golf din întreaga lume duc dorul competiţiilor. Multe staruri din ”sportul bogaţilor” au publicat pe paginile lor de pe diverse reţele de socializare videoclipuri în care se antrenează şi execută diferite ”trick-shot”-uri. Printre cei care nu se despart de crosele şi mingea de golf nici în carantină se află şi liderul mondial, Rory McIlroy. Gerry "Bubba" Watson-Junior chiar a oferit un veritabil compendiu de ”trick-shot”-uri.
Alţii, însă, joacă golf fără să iasă din casă.
Toate competiţiile profesioniste de golf au fost suspendate până în luna iunie din cauza pandemiei de coronavirus abătută asupra umanității.