Nepoata dictatorului Augusto Pinochet a fost numită ministru, stârnind un scandal în Chile
Scandal în Chile, după ce președintele Sebastrian Pinera a numit-o ministru pentru femei pe Macarena Santelices, nimeni alta decât nepoata fostului dictator Augusto Pinochet.
Imediat după această numire au început să ”curgă” criticile, Macarena Santelices stârnind indignare în rândul chilienilor după ce nepoata lui Pionochet a lăudat, într-un inteviu din 2016, ”partea bună” a dictaturii bunicului său dintre anii 1973-1990. În această perioadă ”tulbure”, peste 3.000 de persoane au fost ucise sau date dispărute și multe alte mii au fost încarcerate.
De asemenea, notează The Guardian, în timpul regimului Pinochet peste 300 de femei au fost violate sub tortură, unele dintre ele fiind însărcinate. Imediat după ce a preluat funcția de ministru pentru femei, Macarena Santelices a negat că ar fi „avizat sau justificat” încălcările drepturilor omului și a apelat la chilieni să „mă judece pe ceea ce fac de azi înainte, ca femeie”.
„Această numire este o provocare flagrantă și demonstrează disprețul total al guvernului față de ceea ce cere mișcarea feministă chiliană”, a reacționat Romina Parada, co-fondatoare a colectivului feminist Băila Capucha Băila.
Macarena Santelices a studiat jurnalismul și a lucrat pentru mai multe cotidiene naționale înainte de a deveni în 2012 primar în Olmué, un mic oraș din centrul statului Chile, scrie libertatea.ro.