Kylian Mbappe, campion mondial cu echipa națională a Franței și vedeta clubului Paris Saint-Germain, duce dorul partidelor din Liga Campionilor. Fotbalistul francez îşi aduce aminte destul de des despre atmosfera electrizantă creată de miile de suporteri din tribunele stadioanelor la acest gen de meciuri și de adrenalina pe care o simțea în sânge înainte de primul fluier al acestora.
Atacantul a postat pe internet un videoclip, în care deschide frigiderul sub acordurile imnului Ligii Campionilor, iar pe post de trofeu a folosit o prăjitură tiramisu. Nu este prima dată, când Mbappe iese în evidenţă în timpul carantinei. La sfârşitul lunii trecute jucătorul de 21 de ani a încercat să-l imite pe fostul star din NBA, celebrul baschetbalist Michael ”Air” Jordan.