Belgia: Peste 1.000 de persoane au contractat noul coronavirus în mediul spitalicesc
foto: a1.ro
Peste 1.000 de persoane au contractat noul coronavirus în mediul spitalicesc în Belgia de la începutul pandemiei de COVID-19, a informează agerpres.ro.
Potrivit datelor furnizate de Institutul belgian pentru sănătate (Sciensano), 1.080 de pacienţi au fost infectaţi în spitale şi aziluri de bătrâni. Această proporţie ar putea fi dublă.
Sciensano a precizat că dintre cei 1.080, 14% au contractat virusul în spital, iar 22% s-au infectat în aziluri pentru persoane în vârstă.
În ultimele două săptămâni, aceste infecţii în mediul spitalicesc au continuat, dar numărul lor a fost inferior faţă de începutul lunii aprilie.
Numărul total de cazuri de COVID-19 din Belgia a ajuns marţi la prânz la 53.449.
În prezent, în spitalele belgiene sunt internaţi 2.230 de pacienţi cu COVID-19, iar 13.732 s-au vindecat.
Până marţi la prânz, au fost raportate 8.761 decese cauzate de noul coronavirus (65 în ultimele 24 de ore), dintre care 48% în spitale, 51% în aziluri şi 0,3% la domiciliu.
În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 368 de noi cazuri de COVID-19, dintre care 199 în Flandra, 131 în Valonia şi 38 la Bruxelles.