Campanie de responsabilizare. Mexicanii care circulă cu metroul, întâmpinați la intrare de un clovn echipat cu mască și mănuși
Embed:
Mexicanii care circulă cu metroul sunt întâmpinați la intrare de un clovn echipat cu mască și mănuși. Misiunea lui nu este să aducă doar zâmbete pe chipurile călătorilor, ci să le amintească de importanța respectării regulilor de igienă pe timp de pandemie.
”Dacă circuli cu metroul, nu fi ca un clovn. Nu uita să porți mască. Ai grijă de tine și de cei din jur”.
Clovnul Pinita le oferă oamenilor gel antibacterian, iar unora chiar și măști de protecție.
”Le pulverizez oamenilor gel antibacterian în palme. Mulți consideră că e un gest amuzant și reacționează bine. Există și din cei care refuză”, a spus clovnul.
Zilnic, peste cinci milioane de oameni din Mexico City circulă cu metroul, ceea ce înseamnă că riscul infectării cu noul coronavirus este foarte mare. 90 la sută dintre călători au nasul și gura acoperite, ceea ce înseamnă că și-au învățat lecția.
”Îmi place această campanie adresată nouă, mexicanilor. Deseori obișnuim să folosim expresia ”Te-a păcălit clovnul”. De asta aceasta, clovnul ne ajută”.
În Mexic au fost înregistrate peste 42 de mii de cazuri de infectare cu noul coronavirus și peste 4400 de decese.