Cum și când vor recupera bugetarii zilele declarate libere din cauza pandemiei de coronavirus
Bugetarii şi angajaţii instituţiilor publice aflate la autogestiune ar putea lucra până în 31 octombrie şi în zilele de sâmbătă. Şi asta pentru a recupera cele 12 zile declarate libere din cauza pandemiei de coronavirus.
Potrivit proiectui de hotărâre elaborat de Ministerul Sănătăţii, angajaţii instituţiilor statului vor ieşi la lucru în zilele de sâmbătă din 23 mai, 13 şi 20 iunie. În iulie vor fi două sâmbete lucrătoare - în 4 şi 18 iulie. În ultima lună din vară tot două vor fi - 1 şi 22 august, iar în septembrie bugetarii vor recupera în 5 şi 19 septembrie.
Zile lucrătoare vor fi şi sâmbetele din 3, 17 şi 31 octombrie. Alte zece zile declarate nelucrătoare în perioada stării de urgenţă vor fi recuperate din 25 mai prin extinderea cu o oră a orarului de muncă şi reducerea cu jumătate de oră a prânzului. Acest program de lucru va fi valabil cel puţin două luni.
Proiectul elaborat de Ministerul Sănătăţii urmează să fie supus dezbaterilor publice şi propus Guvernului spre aprobare.