Turcia dă startul sezonului turistic. Ce măsuri de siguranță vor fi luate
Hotelurile de pe litoralul Turciei, căutate de turiști din întreaga lume, inclusiv de mulți moldoveni, se pregătesc să se deschidă la începutul lunii iunie. Sezonul începe târziu anul acesta din cauza pandemiei de coronavirus, dar hotelierii sunt optimiști, speră că va fi prelungit până în decembrie. Hotelurile promit ca iau măsuri pentru protejarea clienților.
La un hotel de lux din Antalya, ca de altfel la toate resorturile din stațiunile aflate la mare în Turcia, este deja mare forfotă. Angajații fac pregătiri pentru deschiderea sezonului turistic la începutul lunii viitoare. Măsurile de siguranță pornesc încă de la intrarea în hotel, scrie digi24.ro.
"La intrarea în hotel, vom lua temperatura cilenților și apoi îi vom caza. În hotel, avem amplasate, de asemenea, camere cu termoviziune. Bagajele vor fi dezinfectate la intrare și trimise în camere cu etichete pe ele", a menționat Caglar Bayrakci, manager hotel.
Turiștii care ajung în Turcia își pot lua adio de la mesele tip bufet, pentru că preparatele vor fi servite direct la mesele lor, de către personal. Deserturile, fructele și salatele vor fi servite pe farfurii de unică folosință.
Cartelele camerelor vor fi dezinfectate cu ajutorul lămpilor cu ultraviolete, iar la recepție vor fi oferite pixuri de unică folosință. Camerele nu vor fi folosite timp de 24 de ore după eliberare, iar în lifturi va avea voie să intre câte o persoană, cu excepția familiilor.
Telecomenzile de aer condiționat și televizor vor fi și ele dezinfectate, iar textilele spălate la o temperatură de 70 de grade.
Măsuri de distanțare socială vor exista și la piscine și pe plaje.
În Turcia, aproximativ 145 de mii de oameni au fost infectați și alți peste 4.000 uciși de noul coronavirus.