Slovacia anunță că a înregistrat marți un singur caz de infectare şi zero decese
foto: drugtargetreview.com
Slovacia a înregistrat marţi un singur caz de infectare cu coronavirus şi niciun deces, a raportat miercuri comitetul de gestionare a crizei, transmite agenţia TASR.
Marţi, laboratoarele din Slovacia au procesat 3.371 de teste, însă doar unul s-a dovedit pozitiv, scrie agerpres.ro.
Numărul total al infectărilor cu coronavirus a ajuns astfel la 1.496, în timp ce bilanţul deceselor legate de COVID-19 s-a menţinut la 28.
Tot conform datelor oficiale, 39 de pacienţi au fost declaraţi marţi vindecaţi, numărul total ajungând la 1.231.
În prezent, 15 pacienţi sunt spitalizaţi, dintre care trei se află la terapie intensivă, însă niciunul nu necesită ventilaţie mecanică.
Slovacia şi alte patru state din Europa Centrală (Germania, Austria, Cehia, Ungaria) şi-ar putea redeschide, de la jumătatea lunii iunie, frontierele care le separă. 'Credem că putem crea un ''mini-Schengen'' care să le permită oamenilor să călătorească fără controale la frontiere, teste sau carantină, la jumătatea lui iunie', a declarat marţi şeful diplomaţiei cehe, Tomas Petricek.