Germania va acorda Republicii Moldova asistență tehnică în valoare de 8,6 milioane euro
Germania va acorda un ajutor nerambursabil Republicii Moldova, în baza unui tratat bilateral, aprobat prin schimb de Note.
Astfel, țara noastră va beneficia de asistență tehnică, în valoare de 8,6 milioane euro pentru finanțarea următoarelor proiecte în derulare:
”Modernizarea serviciilor publice locale” 4,6 milioane de euro
”Combaterea și prevenirea corupției” - 2,8 milioane de euro
”Consilierea Guvernului Republicii Moldova în domeniul politicii economice” - 0,7 milioane de euro
”Fonduri pentru studii și specialiști” - 0,5 milioane de euro.
„Înțelegerea vizată vine să consolideze relațiile bilaterale de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Federale Germania și are drept scop final combaterea sărăciei, dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova”, a precizat ministrul finanțelor, Serghei Pușcuța.
Autoritatea împuternicită de către Guvernul Republicii Federale Germane să implementeze tratatul respectiv este Agenția de cooperare Internațională a Germaniei.