O companie aeriană a reluat zborurile către Italia, dar a făcut cale întoarsă pentru că aeroportul era închis
Un avion al operatorului low-cost german EuroWings a decolat sâmbătă din Düsseldorf cu destinație Sardinia, Italia, însă când a ajuns la destinație a trebuit să se întoarcă pentru că aeroportul nu era deschis, informează CNN, citează digi24.ro.
Zborul EW 9844 a pornit sâmbătă dimineață din Düsseldorf către aeroportul Olbia din Sardinia, într-o cursă de 1170 de kilometri. Aeronava a ajuns în spațiul aerian al insulei, înainte să fie informată de controlorul de trafic aerian că aeroportul este închis pentru traficul comercial. Avionul Airbus A320 s-a învârtit în cerc, sperând că va primi permisiunea de aterizare, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Turnul de control a propus devierea la Cagliari, la o distanță de 170 km, potrivit Corriere Della Sera, însă echipajul EuroWings a ales să se întoarcă la Düsseldorf.
Acestă plimbare cu avioanul pe ruta Germania-Italia și retur a durat 4 ore și 10 minute. La bordul aeronavei Airbus A320 se aflau doar doi pasageri, ambii din Sardinia.
Neînțelegerea s-a produs în momentul în care Ministrul Italian de Infrastructură și Transporturi a anunțat redeschiderea aeroportului în data de 17 mai, însă decizia a fost răsturnată în aceeași zi la nivel regional, potrivit blogului aviatic One Mile at a Time.
În prezent, aeroportul Olbia Costa Smeralda din Sardinia este închis până pe 2 iunie.