Avertisment! Criza provocată de pandemie creşte riscurile de muncă şi căsătorie forţată a minorilor
Criza provocată de pandemie creşte riscurile de muncă şi căsătorie forţată a minorilor, a anunţat marţi o organizaţie nonguvernamentală cu sediul în Amsterdam.
ONG-ul pentru apărarea drepturilor copiilor KidsRights avertizează că drepturile copiilor din întreaga lume sunt "grav afectate" de această criză, scrie digi24.ro.
Consecinţele economice ale pandemiei şi măsurile luate de guverne pentru a împiedica răspândirea bolii "au un impact dezastruos asupra a numeroşi copii", atenţionează ONG-ul".
Această criză dă înapoi ani de progrese realizate în materie de bunăstare a copiilor, declară într-un comunicat Marc Dulleart, fondatorul şi preşedintele organizației.
În special închiderea şcolilor i-a făcut pe cei tineri "foarte vulnerabili" la munca şi la căsătoria forţată, atenţionează organizaţia.
Presiunea asupra sistemului de sănătate a pus de asemenea capăt unor programe de vaccinare împotriva unor astfel de boli precum poliomielita şi rujeola, şi "va duce la un vârf al mortalităţii infantile, cu sute de mii de decese suplimentare", estimează KidsRights.
Peste 78 de milioane de copii cu vârste sub 9 ani sunt afectați de suspendarea campaniilor de vaccinare împotriva rujeolei în cel puţin 23 de .
"Este mai necesar ca oricând" să se acorde o atenţie specială drepturilor copiilor, a subliniat Dulleart cu ocazia publicării KidsRights Index 2020, care clasează 182 de ţări în funcţie de respectarea acestor drepturi.