O alunecare de teren în nordul Norvegiei, în localitatea Alta, a aruncat opt clădiri în mare, momentul dramatic fiind surprins de camerele de filmat.
Conform publicaţiei The Local Norway nu există victime, deşi un câine pare să fi fost prins în alunecarea lungă de 800 de metri şi 40 de metri înălţime, citează Observatornews.
"Un câine care a fost prins în alunecarea de teren și aruncat în mare a reușit să se salveze, înotând spre mal și este în viață. Încă avem echipe care analizează situația și pericolul unor noi alunecări. Nu putem spune cu siguranță dacă a fost prinsă vreo persoană în alunecare", a declarat un polițist.