Marea Britanie impune purtarea măştilor în transportul în comun de la 15 iunie
Acoperirea feţei va deveni obligatorie începând din 15 iunie pentru britanicii ce folosesc transportul în comun, de la autobuze şi metrou până la trenuri, avioane şi chiar feriboturi, conform unui anunţ făcut joi de ministrul transporturilor, Grant Shapps.
„Începând de luni, 15 iunie, acoperirea feţei va deveni obligatorie în transportul public. Acest lucru nu înseamnă că este nevoie de măşti chirurgicale, pe care trebuie să le păstrăm pentru activitatea din clinici şi spitale, ci de acele măşti pe care le putem produce singuri, cu uşurinţă, acasă”, a susţinut ministrul transporturilor.
„Există dovezi care sugerează că acoperirea feţelor oferă un anumit nivel de protecţie, e drept limitat, împotriva răspândirii virusului”, a adăugat el.
Un număr ridicat al deceselor şi al noilor contagieri se înregistrează în Regatul Unit, unde joi au fost consemnate 176 de noi decese şi 1.805 de noi cazuri confirmate în urma procesării a 220.057 de teste, conform Ministerului britanic al Sănătăţii.
Regatul Unit este ţara europeană cea mai îndoliată de pandemia COVID-19, înregistrând peste 50.000 de decese, conform biroului naţional de statistică, sau 39.904 de decese conform datelor guvernului de la Londra, şi 281.661 de persoane infectate, a doua ţară europeană, după Rusia, în bilanţul cazurilor confirmate, scrie libertatea.ro.