Belgia: Doi poliţişti din Bruxelles sunt anchetaţi pentru încătuşarea unor copii
facebook
Doi poliţişti din Bruxelles sunt anchetaţi după ce au încătuşat doi copii de 11 şi 13 ani, în timpul unei intervenţii pentru o tentativă de furt de scuter, transmite agerpres.ro.
Autorităţile au cerut ancheta după ce pe reţelele sociale a circulat o înregistrare video în care cei doi copii, dintre care unul are mâinile încătuşate la spate, sunt conduşi de agenţi la maşina poliţiei.
Ancheta urmează să stabilească motivele care i-au determinat pe poliţişti să-i încătuşeze pe copii, a explicat pe canalul privat RTL comisarul Gabriel Evangelisti.
"Trebuie ca integritatea fizică a poliţistului să fie pusă în pericol sau să existe riscul de fugă", a menţionat acesta.
Procurorul adjunct din Bruxelles Denis Goeman a afirmat că poliţiştii au intervenit în urma unui apel telefonic care semnala un jaf. Ulterior, ancheta a stabilit că este vorba de o tentativă de furt al unui scuter abandonat pe un drum public, iar cei doi copii au fost eliberaţi, a subliniat Goeman.
Decizia de a le pune cătuşe unor copii a indignat însă numeroşi martori, notează AFP. "Există desigur o problemă de formare, este incredibil că în aceste vremuri tulburi nişte poliţişti ajung să încătuşeze copii şi să facă presiuni asupra martorilor să nu filmeze şi să nu raporteze cele întâmplate. Sunt deja multe greşeli într-o singură secvenţă", a comentat delegatul general pentru drepturile copiilor Bernard De Vos.