OMS, avertisment de ultim moment: Când va lovi al doilea val al pandemiei de COVID-19 în Europa
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a emis un avertisment, precizând când ar putea fi așteptat cel de-al doilea val al pandemiei de coronavirus (COVID-19) în Europa.
Indicatorul privind noile contaminări cu Covid-19 înregistrează din nou creşteri, în ultima lună, în Singapore şi Iran, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează asupra riscului unui al doilea val în Europa, în iarnă.
În Europa, primul val al pandemiei de coronavirus se încheie şi se pune întrebarea legitimă a unui al doilea val. Printre factorii care pot explica diferenţele dintre ţări în reacţia lor la pericolul epidemic se numără cei climatici - cu cât este mai rece şi mai uscat aerul, cu atât este mai uşoară transmiterea virusurilor, cu cât este mai cald şi mai umed, cu atât această transmitere este împiedicată, potrivit Mediafax.
Totodată, intervine distribuţia demografică: cei cu vârsta sub 30 de ani tind să sufere de forme de COVID-19 fără nicio gravitate, cei între 30 şi 65 de ani fac forme destul de grave, dar rareori grave, cu excepţia factorilor de risc precum obezitatea, insuficienţei respiratorii cronice, diabetului etc. Cei cu vârsta peste 65 de ani tind să aibă forme severe, scrie a1.ro.
Acesta este motivul pentru care ţările cu o populaţie foarte tânără, Africa subsahariană, de exemplu, nu au fost afectate în general în mod sever, în timp ce cele cu o populaţie îmbătrânită, ca Italia, au fost mai grav afectate.
Al treilea factor care trebuie luat în considerare, dar care nu poate fi măsurat, este existenţa imunităţii încrucişate legate de epidemiile anterioare frecvente ale infecţiilor uşoare cu coronavirus, precum răceli, nazofaringite şi gastroenterite.
Legat de identificarea clară a stadiului de răspândire a virusului, specialiştii spun că trebuie să fie luate în considerare starea de morbiditate şi mortalitate a populaţiei în raport cu COVID-19 şi măsurile preventive şi de tratament care au fost luate pentru combaterea bolii.
În Franţa, de exemplu, primul val a lovit puternic, s-au impus măsuri preventive, izolarea a dat roade şi primul val este pe cale să se încheie.
Oameni de ştiinţă au avansat ideea că cei mici şi adolescenţii au un fel de rezistenţă împotriva SARS-CoV-2, ce ar putea rezulta din infecţii recurente ale căilor respiratorii superioare, ideea fiind paralelă cu cea a imunităţii încrucişate.
Specialiştii citaţi de atlantico.fr spun că există mai multe argumente împotriva ideii unui al doilea val semnificativ, decât în favoarea unui al doilea val ipotetic. Desigur, nu suntem imuni la un al doilea val şi trebuie să acţionăm pentru a-l anticipa şi a-l evita, mai spun aceştia.
Al doilea val este încă posibil şi poate fi surprinzător, dar specialiştii deja au foarte multe informaţii despre boală. Teoretic, al doilea val ar putea fi o consecinţă a unei mutaţii grave a virusului, dar noul coronavirus are un genom stabil şi este protejat de erorile de multiplicare.
Prin urmare, potrivit specialiștilor, ar fi bine să nu mai punem întrebarea celui de-al doilea val, ci să ne asiguram că nu se va întâmpla.