O metodă de generare a electricităţii din vapori de apă, dezvoltată de cercetătorii din Israel
Foto: ziare.com
O echipă de cercetători de la Universitatea din Tel Aviv (TAU), Israel, a dezvoltat o metodă de generare a electricităţii din vapori de apă din aer, relatează agenţia Xinhua.
Oamenii de ştiinţă de la TAU au conceput o baterie bazată pe descoperirea faptului că electricitatea se materializează din interacţiunea dintre molecule de apă şi suprafeţele metalice în condiţii de umiditate ridicată.
În studiul său, publicat în jurnalul Nature Scientific Reports, echipa a generat până în prezent 1 volt, ceea ce poate duce la dezvoltarea de baterii obişnuite ce pot fi încărcate din vaporii de apă din atmosferă.
Echipa intenţionează să atingă eficienţe mult mai mari, precizând că ''rezultatele pot fi importante ca sursă de energie regenerabilă în ţările în curs de dezvoltare, unde numeroase comunităţi nu au încă acces la electricitate, dar nivelul de umiditate este ridicat''.
Noua baterie este fabricată dintr-un cilindru metalic împământat, ceea ce permite distribuirea curentului electric spre sol, în timp ce în interior se află un tip diferit de cilindru metalic, complet izolat.
În experimentele de laborator, echipa a reprodus diferite niveluri de umiditate şi a constatat că atunci când umiditatea a crescut peste 60 la sută a fost creată o tensiune electrică între cele două metale.
Cercetătorii au analizat apoi circa 20 de metale comune şi aliaje de diferite tipuri pentru a afla care combinaţie generează cea mai mare tensiune şi au descoperit că cel mai potrivit metal este zincul.
Ulterior, oamenii de ştiinţă au testat instalaţia experimentală în mediul natural, pe acoperişul unei clădiri, şi au ajuns la aceleaşi rezultate.
De asemenea, s-a constatat că voltajul poate fi menţinut la niveluri înalte pentru o lungă perioadă de timp în condiţiile în care umiditatea din atmosferă rămâne ridicată.