SUA au depăşit pragul de 2 milioane de contaminări cu COVID-19
foto: publika.md
Numărul de cazuri raportate de contaminare cu noul tip de coronavirus a trecut de 2 milioane în SUA, potrivit unui nou raport prezentat miercuri seara de Universitatea John Hopkins, informează agerpres.ro.
SUA se află de departe pe primul loc în lume în ceea ce priveşte numărul de contaminări, fiind urmate de Brazilia, Rusia şi Regatul Unit, fiecare cu mai puţin de 1 milion de cazuri confirmate.
Această situaţie se înregistrează pe fondul îngrijorărilor privind un al doilea val de îmbolnăviri, în condiţiile în care SUA şi-au redeschis economia, iar numeroasele proteste antirasism continuă.
Potrivit Universităţii John Hopkins, cel puţin 19 state au înregistrat o tendinţă ascendentă în ceea ce priveşte numărul de cazuri raportate în ultimele trei zile, cele mai severe dezechilibre înregistrându-se în Michigan, Carolina de Sud, Arizona şi Arkansas.
Preşedintele Donald Trump a făcut presiuni pentru o redeschidere rapidă a economiei, adesea trecând peste recomandările consilierilor săi în domeniul sănătăţii, notează dpa. El îşi va relua de săptămâna viitoare întâlnirile electorale pentru alegerile prezidenţiale ce vor avea loc mai târziu anul acesta.
Peste 112.000 de americani au murit de COVID-19, potrivit Universităţii John Hopkins.