Trei polițiști din Kenya au biciuit și târât cu motocicleta o femeie suspectată într-un caz de furt
Trei ofițeri de poliție din Kenya au fost arestați, după ce unul dintre ei a fost filmat târând cu motocicleta o femeie legată, informează BBC.
Polițiștii o acuzau pe femeie că era implicată într-un jaf, iar la un moment dat unul dintre o biciuiește, în timp ce ea îi roagă să se oprească.
Locuitorii orașului din provincia Nakuru unde a avut loc întâmplarea au intervenit și să-i oprească pe ofițeri, iar acum victima lor se află în spital cu un picior rupt și alte leziuni, scrie digi24.ro.
Polițiștii din Kenya sunt acuzați deseori de brutalitate. Săptămâna trecută, o organizație de supraveghere a poliției locale a anunțat că 15 persoane ar fi fost ucise de ofițeri pe durata stării de izolare.
Un raport al ONU menționează că au avut loc violențe ale poliției în 182 de comunități, fiind vorba de bătăi, utilizarea muniției de război și a gazelor lacrimogene, abuzuri sexuale și distrugere.
"Nu știu cum am supraviețuit", a declarat Mercy Cherono pentru publicația kenyana Standard, după ce a urmărit clipul de un minut și jumătate care s-a răspândit pe rețelele de socializare.
Potrivit publicației, incidentul a avut loc duminică în Olenguruone, un oraș aflat la 250 de kilometri de capitala Nairobi.
"În tot acest timp nu știam pentru ce infracțiune eram pedepsită", a spus Cherono.
Mercy Cherono era acuzată că făcea parte dintr-o bandă care furate mai multe obiecte din locuința unui polițist. Guvernatorul din Nakuru a declarat miercuri presei că acest tip de comportament nu va fi tolerat.
Departamentul de investigații criminale din Kenya a anunțat că trei ofițeri de poliție au fost reținuți și ajută la investigarea incidentului.