Cât a costat raportul de expertiză privind calitatea lucrărilor de reparațiie executate pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Un milion de lei a costat expertiza Primăriei pentru bulevardul Ştefan cel Mare, care potrivit autorităţilor, a fost reparat necorespunzător. Ion Ceban care spune că-i va acţiona în judecată pe toţi cei care se fac vinovaţi de lucrările făcute prost.
”Ați văzut că avem denivelări până la 70 de centimetri și mai mult. Componența de masă asfaltică s-a ales o rețetă greșită. Eu presupun că intenționat s-a făcut, pentru că s-au grăbit lucrările. Spre mare regret 7 milioane de euro s-a transformat în asemenea proiect”, a declarat Ion Ceban, primarul general al Capitalei.
Probele pentru expertiză au fost luate în noiembrie de o companie privată.
”Raportul de expertiză pe care l-am solicitat, care a fost realizat în luna noiembrie-martie va fi transmis Procuraturii Generale”, a spus Ion Ceban, primarul general al Capitalei.
Lucrările de reparaţie a bulevardului au fost efectuate de o companie românească, aflată acum în insolvabilitate. Proiectul a costat 6,7 milioane de euro, bani împrumutaţi de la BERD şi BEI. Am încercat să luăm o reacție de la compania vizată, însă nimeni nu ne-a răspuns la apeluri.
Fostul primar Dorin Chirtoacă spune însă că nu-şi asumă calitatea lucrărilor efectuate în timpul mandatul lui.
”Am trecut prin asemenea situații de zeci de ori și nu mă mai miră nimic. Mă lasă rece adresarea lui la Procuratură”, a memţionat Dorin Chirtoacă, fostul primar al Capitalei.
Municipalitatea lucrează la un nou proiect de reabilitare a bulevardului, care presupune două scenarii. Se ia în calcul reparaţia doar a bucăţilor deteriorate, cu cheltuieli de 6 milioane de lei, acoperite de firma românească, din contul garanţiei. Iar cel de-al doilea scenariu presupune înlocuirea stratului de asfalt pe întreg bulevardul, care ar costa 1,5 milioane de euro, dar Primăria nu are aceşti bani.