Ion Nicolaescu, din nou decisiv. Fotbalistul moldovean a adus victoria echipei FC Vitebsk
Intrenaționalul moldovean Ion Nicolaescu a fost omul decisiv în victoria obținută de FC Vitebsk în etapa a 13-a a Campionatului de fotbal din Belarus. Atacantul a înscris în minutul 10 singurul gol al partidei din deplasare cu Ruh Brest, la care este legitimat un alt jucător moldovean Gheorghe Andronic.
A fost cel de-al şaselea gol marcat de Nicolaescu în actuala ediţie de campionat.
Pe parcursul meciului cele două grupări au ratat mai multe ocazii, dar nu au reușit să mai înscrie până la final, iar echipa oaspete s-a impus cu scorul de 1-0.
Grație acestui succes, FC Vitebsk a întrerupt seria de 7 partide fără victorie.
Ion Nicolaescu a fost înlocuit în minutul 86, iar Gheorghe Andronic a fost rezervă neutilizată.
Într-o altă confruntare, BATE Borisov a încheiat la egalitate pe teren propriu, scor 2-2, disputa cu Şahtior Soligorsk. Oaspeţii au condus la pauză cu 1-0, datorită golului înscris de Igor Ivanovic în minutul 8.
BATE a avut o replică pe măsură în repriza secundă. Pavel Nehaicik a egalat în minutul 61, iar Maxim Skavîş și-a adus echipa în avantaj peste 17 minute.
"Minerii" nu au renunţat şi au egalat în minutul 81 prin Dmitri Podstrelov.
Jucătorii formaţiei din Borisov au protestat vehement şi au reclamat faultul în atac, însă arbitrul a validat golul. BATE este liderul clasamentului şi are două puncte avans faţă de Şahtior Soligorsk.