Cine este VEACESLAV PLATON? Află trecutul tumultos al acestuia
În ultimii ani, Veaceslav Platon a fost implicat în diverse scandaluri. A apărut în atenţia presei după ce a fost acuzat de atacuri raider asupra unor bănci din ţară, dar și falimentarea unei centrale nucleare din Ucraina.
Numele lui Platon a fost vizat şi în cea mai mare operațiune de spălare de bani din Europa de Est, în care erau implicate peste 90 de companii înregistrate în Rusia. Suma spălată prin această schemă este de peste 20 de miliarde de dolari.
Platon a intrat şi în atenția anchetatorilor din ţara vecină pentru mai multe încercări de preluare ostilă a unor bănci ucrainene. În 2009 urma să fie reţinut pentru tentativă de însușire în proporţii deosebit de mari a bunurilor. Procurorii au fost împiedicați însă de faptul că el era candidat pentru funcţia de deputat. Veaceslav Platon a fost reţinut în 2016 de serviciile speciale din Ucraina, după ce autorităţile de la Chişinău l-au dat în căutare internaţională.
Ulterior, a fost extrădat în Moldova și condamnat la 18 ani de pușcărie pentru escrocherie şi spălare de bani în dosarul Băncii de Economii. La începutul lunii mai, deschide.md a scris că Platon ar fi încercat să mituiască magistraţii plenului Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie care urmau să examineze dosarul privind implicarea lui în frauda bancară. Suma propusă fiecărui magistrat ar fi fost de 400 de mii de euro pentru un verdict favorabil.
Deschide.md a mai scris că omul de legătură dintre Platon și judecătorii CSJ ar fi magistrata Liliana Catan. Ea a respins însă orice implicare, iar Veaceslav a dezminţit aceste informaţii. La scurt timp, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat că vrea revizuirea dosarului lui Platon, deoarece consideră că a fost condamnat ilegal.
Veaceslav Platon mai este vizat într-un alt dosar penal în care e acuzat de fabricarea şi punerea în circulaţie a cardurilor false şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari.
În această anchetă, Platon mai riscă până la zece ani de puşcărie.