S-au răzgândit. Transportul public va circula în regim normal, pe parcursul săptămânii
Transportul public din Capitală va circula în regim normal de luni până vineri. Decizia a fost luată de Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chişinău, după ce mai multe persoane s-au plâns că în troleibuze şi autobuze era un flux mult mai mare de călători după ce transportul municipal a fost sistat pe parcursul zilei. Anunţul a fost făcut de primarul Capitalei, Ion Ceban.
Ceban a menţionat că, deocmdată, în weekend transportul va fi sistat.
Luni, troleibuzele, autobuzele şi microbuzele au circulat în orele dimineţii, iar după amiază, în intervalul orelor 15:30 şi 21:30. Acest orar a fot aprobat de municipalitate la recomandarea autorităţilor centrale în sănătate. Scopul urmărit a fost evitarea aglomeraţiei în oraş. În realitate, însă, efectul a fost invers. Oamenii s-au înghesuit în staţii, dar şi în mijloacele de transport.