Doliu în lumea cinematografiei. A murit actorul britanic Ian Holm
Embed:
Veste tristă în lumea cinematografiei. A decedat actorul britanic Ian Holm, cunoscut în special pentru rolul lui Bilbo Baggins din "Stăpânul Inelelor". Artistul avea 88 de ani şi a decedat din cauza bolii Parkinson. El s-a stins din viaţă pe un pat de spital din Londra, având alături familia sa.
Un alt rol memorabil jucat de Ian Holm a fost cel din "Al cincilea element". În acea peliculă, actorul a interpretat personajul Părintelui Vito Cornelius.
Ian Holm este câştigătorul unui premiu Bafta şi a fost nominalizat la Oscar pentru rolul antrenorului de atletism, Sam Mussabini, din filmul "Carele de foc", lansat în 1981.