"Transformarea" Cristinei Balan. 18 tablouri semnate de fostul ambasador în SUA, expuse în cadrul unei expoziţii în Capitală
18 tablouri care reprezintă schimbările din viaţa Cristinei Balan, fost ambasador în Statele Unite, au fost expuse aseară, în Capitală. La inaugurarea expoziţiei cu genericul "Transformare" au fost respectate toate normele sanitare.
Cristina Balan este atrasă de arta abstractă şi necunoscut. De aceea unele tablouri sunt intitulate "Univers" sau "Infinit". Pictoriţa spune că ultimul an a fost unul productiv, mai ales după ce renunţat la funcția de ambasador.
"Am revenit în ţară exact un an în urmă şi atunci am decis, eram absolut hotărâtă, că o să-mi schimb genul de activitate şi o să fac lucrul cu care mult timp în urmă am visat să-l fac, din copilărie. Am vrut să fiu pictor", a povestit pictoriţa, Cristina Balan.
Visurile Cristinei Balan s-au îndeplinit, după ce câteva lucrări i-au fost expuse în galeriile de artă din New York, Tokyo și din Europa. Recent, o pictură de-a ei a apărut pe coperta unei reviste de artă modernă din Spania.
"Aici mai sunt câţiva pictori, maeştri deja, care îmi dau sfaturi să fiu mai perseverentă, iar dacă fac o pictură, e bine să continui cu o serie întreagă", a spus pictoriţa, Cristina Balan.
Organizatorii evenimentului spun că expoziţia urma să aibă loc în luna martie, însă pandemia le-a pus beţe în roate."Expoziţia a fost programată până la pandemie, urma să fie un eveniment de amploare, însă odată ce am pornit i-am spus Cristinei că trebuie să continuăm şi am lansat-o dozat. Vor fi seri de mici întâlniri cu autoarea, dar, de fapt, considerăm că timpul oportun este acum şi aici".
Şi Iurie Matei, marele artist plastic, care deţine titlurile onorifice "Maestru în artă" şi "Artist al Poporului", îi apreciază stilul şi perseverenţa Cristinei Balan.
"Cristina este destul de curioasă, sper tare mult că ea ne va invita altădată şi la alte expoziţii de ale sale, alte picturi şi tematică diferită, ceea ce este firesc pentru un artist", a afirmat artistul plastic emerit, Iurie Matei.
Cei prezenţi la eveniment au spus că au avut o seară plină de culoare, emoţii şi voie bună.
"Îmi plac foarte mult tablourile Cristinei Balan, am descoperit în mine că îmi place arta, iar asta datorită ei, anume arta galactică pe care o simte foarte bine Cristina".
"Cristina este o fire aparte, un suflet foarte mare care, probabil, datorită energiei pozitive se descurcă bine în toate, în spaţiu, timp, oameni, artă. Doar un astfel de om poate face ceva atât de frumos".
Doritorii pot admira picturile zilnic, într-un laborator de creaţie din Capitală, unde se vor afla până în 30 iunie.