Solstiţiul de vară, urmărit online de milioane de spectatori
foto: mediafax.ro
Milioane de oameni au urmărit sâmbătă seară şi duminică dimineaţă, în mediul online, apusul şi răsăritul Soarelui peste monumentul megalitic de la Stonehenge, marcând astfel solstiţiul de vară, conform organizaţiei English Heritage, care se ocupă de conservarea monumentului vechi de aproximativ 4.500 de ani, aflat în sudul Angliei, la Wilshire, transmite DPA, scrie agerpres.ro.
"Soarele a fost puţin evaziv, dar peste 3,6 milioane dintre voi aţi urmărit împreună cu noi apusul şi răsăritul de la Stonehenge!", conform mesajului postat pe Twitter de organizaţia English Heritage.
Monumentul megalitic de la Stonehenge a fost folosit pentru a marca şi în acest an sfârşitul celei mai lungi zile a anului, sâmbătă seară, la ora 21:44 GMT - o zi care a durat peste 16 ore - precum şi începutul verii astronomice la răsăritul Soarelui, duminică, la ora 03:52 GMT.
"Solstiţiul de vară astronomic este momentul exact în care (Pământul) este înclinat pe orbită la cea mai mică distanţă faţă de Soare, emisfera nordică înregistrând astfel cea mai lungă zi a anului. De asemenea, acest moment marchează începutul oficial al verii", conform English Heritage.
În urmă cu mii de ani druizii conduceau mii de oameni adunaţi la Stonehenge pentru ritualurile întâmpinării solstiţiului de vară. Anul acesta, ceremonia s-a desfăşurat exclusiv în mediul online din cauza măsurilor de distanţare socială adoptate de Marea Britanie împotriva epidemiei cu noul coronavirus. Monumentul de la Stonehenge se va redeschide pentru public la 4 iulie.
Druizii, care aparţineau în special culturii celtice, îşi bazau sistemul de credinţe pe forţele naturii şi pe practici şamanice.
Arheologii şi istoricii sunt de părere că ciclurile sezoanelor agricole i-ar fi inspirat pe britanicii din Neolitic să transporte şi să alinieze în funcţie de Soare monoliţii de până la 25 de tone ce formează acest celebru monument megalitic.