Fetiţele rănite în accidentul din Găgăuzia au fost operate, iar tatăl lor, transferat la Reanimare
Fetiţele de trei şi, respectiv, şapte ani, rănite în accidentul cumplit din satul Bugeac sunt în continuare în stare gravă. Copilele au fost internate în secţia Reanimare a IMC, iar medicii sunt optimişti în privinţa şanselor sale de supravieţuire.
"Au ambele contuzii cranio-cerebrale. Pacienta de trei ani are o fractură de şold şi urmează astăzi să fie supusă unei intervenţii chirurgicale. Pacientele vor mai rămâne internate zilele următoare în Secţia de reanimare pentru îngrijirile medicale corespunzătoare.", a declarat Maxim Cazacu, purtător de cuvânt la IMC.
Între timp, tatăl fetiţelor rămâne şi el internat la Spitalul din Comrat. El a fost transferat din secţia Traumatologie la Reanimare, după ce starea sa de sănătate s-a agravat brusc.
"Din cauza stării grave în care se afla nu a putut fi testat cu etilotestul, fiindu-i prelevate probele biologice, rezultatele cărora vor fi mai târziu. Ambii conducători auto în acest moment sunt internaţi în Spitalul Raional din Comrat.", a precizat pentru Publika TV Diana Fetco, purtător de cuvânt la IGP.
Până acum anchetatorii au stabilit că şoferul BMW-ului, care ar fi provocat nenorocirea, nu era în stare de ebrietate. Bărbatul este şi el în grija doctorillor din Comrat şi este internat în secţia Traumatologie.
Pe cazul accidentului a fost iniţiat un dosar penal, iar conducătorul auto care va fi găsit vinovat riscă până la 10 ani de închisoare, cu anularea permisului. Nenorocirea a avut loc sâmbăta trecută, după ce un șofer care se deplasa cu viteză excesivă pe carosabilul umed a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens într-o curbă. În urma impactului, mama celor două surori rănite, dar şi o tânără însărcinată şi-au pierdut viaţa.
CITEŞTE ŞI: ACCIDENT FATAL în Găgăuzia. Două persoane au MURIT, un copil în comă, iar altul grav rănit (FOTO)