Manchester City a făcut spectacol în etapa a 30-a din Premier League! "Citadinii" au surclasat-o pe Burnley cu scorul de 5-0 și amână deznodământul în ceea ce privește titlul pentru încă cel puțin o etapă.
Phil Foden a deschis scorul cu o execuție excelentă din afara careului.
Riyad Mahrez a dublat avantajul echipei sale, iar apoi tot el a stabilit scorul pauzei, din penalty.
Show-ul a continuat și în partea a doua. David Silva a înscris în minutul 51 pentru 4-0, iar peste 12 minute Foden a reușit dubla, stabilind rezultatul final.
Cu 8 etape până la final, City este pe locul doi în clasament, la 20 de puncte distanță de liderul FC Liverpool.