Victorie pe muchie de cuțit. Ryan Blaney a câștigat cursa NASCAR de la Talladega
Dramatism la cote maxime la cursa NASCAR de la Talladega, statul Alabama. Ryan Blaney a câștigat etapa a 13-a a competiției, reușind să-l devanseze "pe muchie de cuțit" pe Ricky Steinhouse Jr. A fost nevoie de foto finiș pentru a determina învingătorul.
"Sunt foarte mândru de echipa mea. Este un an superb pentru mine. Sunt foarte fericit că am obținut prima victorie a anului în acest loc superb", a spus pilotul, Ryan Blaney.
Ryan Blaney a obținut a patra victorie a carierei în cadrul curselor NASCAR. În clasamentul general, el se află pe locul trei, fiind la două puncte de Joey Logano și la 35 de puncte de liderul Kevin Harvick.
Următoarele două curse vor avea loc pe 27 și 28 iunie, pe circuitul din munții Pocono, de la Long Pond, statul Pennsylvania.