La mulţi ani, Leo Messi. Fotbalistul argentinian a împlinit 33 de ani
daily express
Fotbalistul argentinian Leo Messi a împlinit miercuri vârsta de 33 de ani, jucând întreaga sa carieră profesionistă la un singur club, FC Barcelona, informează agenţia EFE.
La această vârstă, Diego Maradona dădea semne clare la Sevilla că nu mai este jucătorul de altă dată şi urma să fie suspendat a doua oară pentru dopaj. La aceeaşi vârstă, Pele disputa ultimul său an cu Santos, clubul său dintotdeauna, înainte de a se lansa într-o carieră la New York Cosmos.
Şi olandezul Johan Cruyff jucase deja doi ani în Statele Unite după etapa de la Barcelona şi se pregătea să semneze pentru Levante în Segunda Division, scrie agerpres.ro.
Portughezul Cristiano Ronaldo, singurul jucător contemporan cu Messi care şi-a păstrat nivelul prestaţiilor sale, a decis la 33 de ani să plece de la Real Madrid şi să-şi încerce norocul la Juventus Torino.
În privinţa lui Messi, care şi-a prelungit recent contractul cu "Barca" pentru încă un sezon, acesta nu pare a avea intenţia de a urma exemplul niciunuia dintre ei.
Emblema Barcelonei a împlinit această vârstă având pretenţia de a fi jucătorul unei singure echipe. În meciul de marţi cu Athletic Bilbao, el a disputat partida sa oficială cu numărul 722 în tricoul echipei catalane, o cifră apropiată de cele 767 de meciuri ale lui Xavi Hernandez, jucătorul care a îmbrăcat de cele mai multe ori tricoul "azulgrana".
În meciul cu Bilbao, Messi a contribuit la golul înscris de croatul Ivan Rakitic şi care a adus victoria echipei lui Quique Setien (1-0), dar nu a reuşit să marcheze golul său oficial cu numărul 700, după cele 629 cu Barcelona şi 70 cu naţionala Argentinei.
Această aniversare a fost, de altfel, prima pe care starul argentinian a putut să o sărbătorească alături de coechipierii săi, graţie reluării La Liga după întreruperea datorată pandemiei de coronavirus.
Anul trecut, Messi şi-a serbat ziua de naştere în Brazilia, la o zi după ce Argentina reuşea să se califice în sferturile de finală ale competiţiei Copa America.