Viitura de pe Prut, formată în Ucraina, a ajuns în România. A fost emis COD ROŞU de INUNDAŢII
Viitura de pe râul Prut, formată în Ucraina, a ajuns, prin extindere, pe teritoriul României, iar vârful maxim al acesteia se află în acest moment la intrarea în ţară, a anunţat Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), scrie digi24.ro.
"Astăzi, la ora 8:00, la staţia Oroftiana, se înregistrează aproape 2 m peste cota de pericol şi va rămâne circa două ore, după care, va intra într-o uşoară tendinţă de scădere.", se menţionează în comunicat.
Specialiştii români de la Apele Române estimează că unda de viitură va ajunge până la Rădăuţi-Prut în următoarele 24 de ore. Din dispoziţia conducerii Apele Române, echipele de intervenţie asigură apărarea localităţilor Oroftiana, Baranca şi Rădăuţi-Prut prin suplimentarea cu 20 de mii de saci şi panouri mobile amenajate pe o distanţă de 500 de metri liniari a intrărilor în locuinţe, cu scopul protejării populaţiei care trăieşte în lunca inundabilă râului Prut.
Specialiştii de la "Apele Române" au pregătit acumularea Stânca-Costeşti pentru a prelua unda de viitură de pe râul Prut.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor din România(INHGA) a emis, joi, noi avertizări Cod Roşu de inundaţii, valabile în următoarele ore, pe râuri din judeţele Botoşani şi Iaşi.
Totodată, meteorologii români au emis, joi, o nouă avertizare Cod Portocaliu de ploi şi instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în mai mult de jumătate din ţară în următoarele 13 ore. De asemenea, sunt aşteptate intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină, anunţă agerpres.ro.
CITEŞTE ŞI: Situaţie TENSIONATĂ în nordul Moldovei. Mai mulţi gospodari din Criva, evacuaţi din calea apelor (FOTO)
CITEŞTE ŞI: PERICOL la Soroca. O parte a oraşului riscă să fie INUNDATĂ