PUBLIKA REPORT. Justiția a fost lipsită de posibilitatea stabilirii corecte a amenzii pentru încălcarea normelor antiepidemice
Instanțele de judecată au fost lipsite de posibilitatea să aprecieze proporționalitatea sancțiunii aplicate pentru încălcarea măsurilor antiepidemice. Aceasta este decizia Curții Constituționale care a stabilit că modificările operate în legislație de Parlament la 12 martie sunt neconstituționale. Deputații au majorat atunci limita minimă de la una la 450 de unități convenționale pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire sau combatere a bolilor epidemice.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, pe durata stării excepționale au fost aplicate peste două mii de amenzi cetățenilor care au încălcat regimul de carantină sau autoizolare. Suma tuturor amenzilor plătite pentru nerespectarea măsurilor antiepidemice trece de 40 de milioane de lei.
Care sunt efectele deciziei Curţii Constituționale pentru sistem şi cetățean şi ce se va întâmpla cu amenzile deja plătite de contravenienți, aflăm de la Alexandru TĂNASE, fost judecător al Curții Constituționale, Vitalie DRAGANCEA, consilierul prim-ministrului, Pavel MIDRIGAN, avocat şi Valentin DOLGANIUC, deputat în primul parlament.