REACŢIA lui Furculiţă! S-a întâlnit sau nu cu Gațcan pe podul de la Telecentru
PRO MOLDOVA susţine că deputatul Ștefan Gațcan a depus miercuri dimineaţă o plângere la Procuratura Generală în care reclamă hărțuirea, intimidarea și șantajul la care a fost supus în data 30 iunie din partea unui grup de deputați PSRM. Mai exact, este vorba despre incidentul de pe podul de la Telecentru, semnalat marţi de PRO MOLDOVA, acolo unde mașina deputatului Gațcan a fost trasă pe dreapta și ar fi urmat amenințări, inclusiv din partea deputaților Corneliu Furculiță și Vlad Batrîncea.
Procuratura Generală anunţă însă că în adresa instituţiei nu a venit nicio plângere din partea lui Gaţcan. Marţi, când a ieşit într-un briefing de presă, Ştefan Gaţcan nu a vorbit nimic despre incidentul de la Telecentru, dar a menţionat că este supus presiunilor şi intimidărilor.
Am solicitat o reacţie de la Partidul Socialiştilor, dar şi de la deputatul Vlad Batrîncea, atât prin e-mail, cât şi la telefon, dar şi prin SMS, referitor la cazul de marţi, dar nu am primit vreun răspuns.
Preşedintele fracţiunii PSRM, Corneliu Furculiţă, ne-a promis că ne va oferi o reacţie la ora 11:00, dar ulterior nu a mai răspuns la telefon şi nici la mesaje: "Buna ziua, domnule Furculiță, de la Publika TV vă sun, Oxana Bodnar. Am vrea să înregistrăm reacția dumneavoastră despre informația care a apărut ieri, de la PRO MOLDOVA, precum că dumneavoastră și domnul Bătrîncea ați oprit automobilul domnului Gațcan și ați vorbit despre ceva. Este versiunea lor, vrem să aflăm și versiunea dumneavoastră. – Puteți să mă sunați puțin mai târziu, undeva la ora 11:00. – La 11.00, atunci eu vă sun și vă rog să înregistrăm convorbirea. – Bine".
Pentru portalul Unimedia însă, Corneliu Furculiță a recunoscut că s-a întâlnit marţi seara cu Ștefan Gațcan pe podul de la Telecentru, în automobilul acestuia, când ambii mergeau spre casă, doar că discuţiile au fost calme şi că au avut loc la iniţiativa lui Gaţcan. Furculiţă a mai declarat că l-a chemat pe Ştefan Gaţcan la şedinţa fracţiunii PSRM pentru a-şi spune doleanţele şi nemulţumirile, iar acesta a onorat invitaţia.