Se tem de COVID-19. La 60% din moldoveni le este frică că s-ar putea infecta cu noul virus
Puţin peste 60 la sută dintre moldoveni se tem că s-ar putea infecta cu noul coronavirus atât ei, cât şi membrii familiilor lor. Cam tot atâția sunt îngrijoraţi de răspândirea bolii COVID-19, dar şi de numărul mare de cazuri înregistrate în ţara noastră. Cel puţin asta arată un sondaj de opinie realizat în perioada 14 – 27 iunie de IMAS.
Aproape 40 la sută dintre intervievaţi consideră că situaţia legată de răspândirea virusului pandemic în ţara noastră este destul de gravă, iar 26 la sută cred că este foarte gravă. O treime din respondenţi nu-și fac griji.
În același timp, aproape 70 la sută dintre moldoveni susțin că oamenii sunt destul de inresponsabili și nu ţin cont de regulile de protecţie împotriva COVID-19. Adică nu poartă măști și nu respectă distanța socială.
O bună parte din populație, mai mult de 60 de procente, crede că autoritățile nu au reușit să facă faţă crizei generate de coronavirus.
Întrebaţi ce decizii ar trebui să ia autorităţile, aproape 60 la sută au spus că este necesar să fie reluate toate activitățile. Doar că trebuie să fie respectate măsurile de prevenire prin purtarea măştilor, dezinfectare şi păstrarea distanţei. 15 la sută sunt pentru menținerea unor interdicţii pentru a preveni îmbolnăvirea oamenilor, iar mai mut de 10 procente vor înăsprirea restricţiilor.
Sondajul IMAS a fost făcut la comanda Public Media în perioada 14 – 27 iunie. La întrebări au răspuns 1105 persoane. Marja de eroare a sondajului este de 3 la sută.
CITEŞTE ŞI: Majoritatea moldovenilor cred că autorităţile NU au făcut faţă crizei generate de COVID-19