Cine te iubește și cine te urăște, în funcție de semnul tău astrologic
Sunt oameni pe care, oricât de mult te-ai da peste cap să îi mulțumești, tot nu îi poți aduce de partea ta. E ca și cum ar fi croiți de la natură să te urască, de parcă sentimentele negative la adresa ta le-ar fi fost programate genetic, încă de la naștere. De partea cealaltă, există și persoane care te adoră din prima clipă când te-au întâlnit și pe care nu mai ai nevoie să îi impresionezi, sunt deja fascinate de tine, scrie divahair.ro.
Cine te iubește și cine te urăște, în funcție de semnul tău astrologic:
Berbec. Ține Vărsătorii aproape, pentru că între voi se manifestă o atracție magnetică, care poate conduce la povești de dragoste pe viață sau la prietenii eterne. Dar ferește-te de Scorpioni: da, e un îndemn care se potrivește întreg zodiacului, însă cu precădere ție. Îi calci pe coadă cu personalitatea ta ardentă și te-au urât din prima clipă în care au pus ochii pe tine.
Taur. Caldă și cu un suflet de milioane, ești una dintre puținele persoane care văd ce suflet bun au Capricornii, așa că aceste semne loiale te vor adora din prima clipă. Însă trebuie să știi că Vărsătorii te urăsc, deși nu își pot explica nici ei de ce. Pur și simplu, aduci la suprafață tot ce e mai rău în această zodie.
Gemeni. Cu firea ta sociabilă, ai nevoie de o persoană la fel de vivace ca tine. Vei vorbi până dimineața cu Berbecii și vă veți ține unul altuia companie prin cele mai nebunești aventuri. Cu totul altfel stau lucrurile cu Fecioara: de ce nu mai taci odată, se întreabă perplexe aceste semne serioase?
Rac. Prietenia cu un Pește e ruptă din rai, iar relația sentimentală cu ei e expresia absolută a armoniei. Prin urmare, acest semn te va iubi întotdeauna, indiferent de circumstanțe. La polul opus se află Berbecii; ești prea sensibilă pentru remarcile lor dure și le scoți peri albi cu naivitatea și dulceața ta. Pur și simplu te vor urî, fiindcă nu reușesc să îți digere personalitatea.
Leu. Semn de foc ca tine, Săgetătorul te va înțelege de minune și va trăi viața la o intensitate copleșitoare, urmându-te pretutindeni. Nu mai trebuie să spunem că te iubește la nebunie. Dimpotrivă, reușești imposibilul și iriți blajinii Pești cu aroganța de care dai câteodată dovadă, pe care nici măcar aceste creaturi tolerante nu o pot înghiți. Vor ajunge să te urască!
Fecioară. Împărțiți nu doar elementul pământ, dar și seriozitatea și ambiția: e clar, Capricornul te iubește cel mai tare dintre toți. De partea cealaltă, stai departe de Berbeci. Tu îi scoți pe ei din sărite, iar ei te aduc pe tine în pragul disperării; vă urâți reciproc și nu e niciun pic de pasiune la mijloc, doar dispreț, de ambele părți.
Balanță. Fiind una dintre cele mai înțelegătoare ființe care au oferit pământului onoarea de a păși pe el, ai un grup extins de prieteni, dar nimeni nu te va îndrăgi mai tare decât Vărsătorii, care se lipesc ca un magnet de personalitatea ta fermecătoare. La polul opus stau Peștii: sunteți la fel de drăguți și sociabili, așa că între voi e o competiție care poate sfârși urât, de ambele părți.
Scorpion. Peștii te iubesc pentru firea ta intensă și magnetică, pentru umorul și inteligența ta, care le completează perfect personalitatea. De partea cealaltă, lista celor care te urăsc este încununată de Berbeci, dar sentimentul e mutual; nici tu nu îi poți suporta defel. Când vă întâlniți, sar scântei și se iscă furtuni.
Săgetător. Tu îi iubești, ei de adoră cu aceeaşi fervoare: între tine și persoanele născute în zodia Leu nu poate fi decât înțelegere și dragoste. De partea cealaltă, Fecioarele ar da orice să te vadă căzută la pământ! Nu te înghit, te invidiază și pot ajunge să te urască cu o intensitate pe care nici măcar ele nu o înțeleg.
Capricorn. Taurii te iubesc la nebunie! Le place bunul tău gust, care îl reflectă pe al lor, dar și că îi susții să se dezvolte și să atingă cele mai înalte culmi. De partea cealaltă te așteaptă Gemenii; fluturii zglobii ai zodiacului te consideră serioasă, banală și plictisitoare, așa că ține-te cât mai departe de ei! Relația voastră nu are nicio șansă.
Vărsător. În cazul tău și al Leilor, personalitățile opuse se atrag. Nativii de foc vor fi atrași irezistibil de calmul tău ce pare desprins de pe alte lumi, dar vor fi apoi fascinați de uluitoarele tale izbucniri de revoltă. Lucrurile stau cu totul altfel în cazul Scorpionilor, care te privesc cu neîncredere și te consideră una dintre cele mai ciudate ființe din lume!
Pești. Ești exact ceea ce are nevoie un Capricorn: dulce, sensibilă și comunicativă, ca un pansament pe sufletul său încercat, așa că va avea grijă să te țină mereu aproape. Dar fugi cât te țin puterile din calea Gemenilor; ești unul dintre puținele semne care pot deveni mai fermecătoare decât ei (dacă nu ai fi așa timidă), așa că le declanșezi instinctul de luptă!