CC a respins solicitarea lui Sîrbu referitoare la suspendarea mandatului lui Gaţcan
Curtea Constituțională a respins solicitarea deputatului PRO MOLDOVA Sergiu Sîrbu referitoare la suspendarea procedurii de declarare a vacanței mandatului de deputat a lui Ștefan Gațcan. În decizia publicată pe site-ul CC, instituţia menţionează că nu are competenţe în acest sens.
Decizia este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial.
Sergiu Sîrbu a solicitat în data de 4 iulie magistraților să interpreteze articolele 68, 69 și 71 din Constituție. Mai exact, el a dorit să afle dacă un deputat poate fi obligat să-și depună mandatul atunci când îşi părăseşte fracţiunea.
Totodată, Sîrbu a întrebat Curtea Constituțională dacă documentul prin care s-a luat act de cererea de renunţare la mandat poate fi considerat nul atunci când există suspiciuni că s-au exercitat presiuni asupra deputatului.
Potrivit deputaților PRO MOLDOVA, în 30 iunie, Gaţcan a fost oprit lângă podul de pe şoseaua Hânceşti din Capitală, în timp ce se îndrepta cu automobilul spre centrul medical pe care l-a fondat. Cei care ar fi făcut presiuni sunt foștii săi colegi, deputații PSRM, Corneliu Furculiță și Vlad Bătrâncea, care, însă, au respins acuzațiile, spunând că discuția a fost una calmă și a avut loc la inițiativa lui Ștefan Gațcan.