Thailanda a suspendat toate zborurile de intrare în ţară, din cauza unei singure persoane care nu a respectat carantina
foto: EPA-EFE
Premierul Thailandei a suspendat marţi, 14 iulie, toate zborurile către ţara sa, după ce un soldat egiptean venit din China, care nu a respectat carantina și s-a dus la cumpărături într-un centru comercial, a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus, informează AFP.
Regatul, care nu a înregistrat niciun caz de contaminare locală de 50 de zile, şi-a redeschis spaţiul aerian la începutul lunii iulie şi a lăsat să intre grupuri de vizitatori străini, cu speranţa de a-şi relansa economia, după trei luni de închidere totală.
Acum, toate zborurile cu destinaţia Thailanda sunt din nou suspendate, după sosirea, pe 10 iulie, a unui grup de soldaţi egipteni, care făcuseră o călătorie dus-întors la Chengdu, China, fără să fi fost supuşi unui test la intrarea în țară. Militarii trebuiau să stea închiși într-un hotel până a doua zi dimineața, când era programată plecarea, însă unul dintre ei a ieşit la cumpărături și a fost depistat cu coronavirus.
Autorităţile caută acum 1.700 de persoane care au vizitat mall-ul în care a fost soldatul şi care ar fi putut intra în contact cu acesta.
Prim-ministrul Prayut Chan-O-Cha a declarat că îşi asumă ”întreaga responsabilitate” pentru incident şi a prezentat scuze pentru trădarea ”încrederii şi siguranţei” publicului.
”Toate zborurile care intră în ţară sunt suspendate – nu mai sunt date autorizări până nu rezolvăm problema”, a adăugat el într-o alocuţiune televizată.