Investiţii în patrimoniu. Zece obiective cultural-istorice de pe ambele maluri ale Nistrului vor fi restaurate
Zece obiective cultural-istorice de pe ambele maluri ale Nistrului urmează să fie restaurate în cadrul unui program finanţat de PNUD. Este vorba despre turnuri de apă, mori sau muzee. Inițial, au fost depuse 250 de dosare, dar lista finală va fi întocmită în urma voturilor internauților. Câștigătorii vor obține un grant de până la 40 de mii de euro.
"La prima etapă comisia a selectat un număr de 16 obiective, care acum sunt supuse votului on-line. Şi în baza acestui vot vor fi selectate 10. Atrag atenţia că ponderea votului este de 50 % din decizia finală. Încă 50% din rezultatul final aparţine comisiei", a afirmat managerul proiectului, Andrei Vasilachi.
Unele monumente urmează să intre în restaurare deja din această toamnă.
"Unul din scopurile de bază care îl promovează este conservarea patrimoniul cultural. Programul nostru este programul "Măsuri de promovare a încrederii" şi este direcționat pentru a promova încrederea între persoanele de pe malul drept şi malul stâng al râului Nistru", a menţionat managerul proiectului, Andrei Vasilachi.
Internauții urmează să aleagă între turnuri, cavouri, muzee, mori şi monumente de cult. A fost pus la vot orașul subteran din satul Bîcioc. Aici este o carieră de piatra, de unde au fost extrase blocurile de calcar pentru construcția cetății Tighina.
În listă se regăsește și biserica din satul Rașcov, din stânga Nistrului, care în prezent este ruinată. Conform unei legende, aici a fost cununată fiica domnitorului Vasile Lupu, Rosalinda.
Necesită restaurare și turnul de apă din orașul Șoldănești, care asigura locomotivele cu apă. Urmează să fie reabilitată și cascada artificială din satul Poiana, raionul Șoldănești. Procedura de vot se va încheia în 3 august.