Ucraina: Cele 13 persoane ținute ostatici de către un bărbat înarmat într-un autocar din orașul Luțk, eliberate (VIDEO)
Toţi cei 13 ostatici din autobuzul din Luţk au fost eliberaţi aseară, iar agresorul a fost reţinut, după o bizară negociere.
Potrivit presei ucrainene, preşedintele Vladimir Zelenski a fost de acord să stea de vorbă cu acesta şi chiar şi-a întrerupt întrevederea oficială pe care o avea cu omologul său elveţian. Liderul de la Kiev a vorbit în jur de 10 minute cu Maxim Krivoş, care eliberat iniţial trei persoane: o femeie însărcinată, un copil şi o bâtrână.
Ulterior, după ce preşedintele ucrainean a acceptat să posteze pe Facebook un mesaj video în care spunea că oamenii ar trebui să privească filmul Earthlings din 2005, atacatorul a eliberat restul ostaticilor şi s-a predat poliţiei.
După eliberarea ostaticilor, localnicii din Luţk au aplaudat forţele de ordine.
Autorităţile ucrainene nu au vrut să divulge numărul celor implicaţi în operaţiunea de eliberare, însă au precizat că atacatorul va fi plasat, din nou, în detenţie, după ce anterior a fost condamnat de două ori.
"În mintea sa şi-a proiectat propria realitate, şi-a schiţat răzbunarea, şi-a formulat anumite teze. Cam aşa arată lumea lui criminală, după ce a stat mulţi ani în puşcărie, şi-a schiţat propriile concepţii despre dreptate şi valorile umane. Bine că toţi sunt în viaţă", a afirmat ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov.
Potrivit presei de la Kiev, Maxim Krivoş, un activist pentru drepturile animalelor, ar avea serioase probleme mintale.
După reţinerea acestuia, poliţia ucraineană a publicat poze cu armele, muniţiile şi explozibilii aflaţi în posesia atacatorului.
Луцк. Все целы! pic.twitter.com/ivB4u6sQEH
— Arsen Avakov (@AvakovArsen) July 21, 2020
CITEȘTE ȘI: Un bărbat înarmat a luat ostatici într-un autocar din orașul Luțk, UcrainaВсё pic.twitter.com/p75Nf2WhAg
— Arsen Avakov (@AvakovArsen) July 21, 2020