Un fost șef FBI a explicat modul în care oamenii pot fi convinși să poarte măști
Publicația americană San Francisco Chronicle a apelat la un expert în tehnici de persuasiune, Gary Noesner, fost șef al departamentului de negociere în situații de criză din cadrul FBI, pentru a afla cum poți convinge oamenii care s-au declarat împotriva purtării măștilor să le poarte.
Noesner a explicat că primul lucru care trebuie avut în vedere este controlul tonului cu care te adresezi unei persoane pe care vrei s-o convingi de un anumit lucru.
"Dacă ai o tonalitate ridicată sau abordezi persoana respectivă cu un ton critic, cel vizat va intra imediat în defensivă. Se va simți obligat să-și apere libertatea de a face ceea ce vrea. Prin urmare, orice abordare de genul acesta va eșua", a adăugat el.
Expertul în negociere a continuat să explice: "Poți spune «Scuzați-mă, aș putea să vorbesc cu dumneavoastră o secundă? Am observat că nu purtați mască și știu că este o alegere personală și o alegere pe care trebuie să o faceți. Dar e posibil ca eu să am o vulnerabilitate medicală. Sau fiul meu. Sau fiica mea. Dacă nu o faceți pentru dv., atunci faceți-o pentru ca oamenii ceilalți să se simtă mai în siguranță".
Gary Noesner a precizat că utilizarea explicațiilor științifice, apelul la litera legii sau la exemplele din politică nu vor avea rezultatul dorit, informează publicația San Francisco Chronicle, citează libertatea.ro.
Expertul FBI a subliniat că "în loc să dai vina pe cel fără mască, aruncă problema pe tine. Fii deschis, expune-ți vulnerabilitatea și recunoaște că ești îngrijorat, deoarece sunt lucruri pe care nu le cunoști despre acest virus și asta te sperie".
O altă strategie eficientă este aceea de a-ți arăta interesul în a înțelege și punctul de vedere al persoanei care refuză să poarte mască, mai spune expertul.
"În special oamenii care sunt supărați, care consideră că nu sunt ascultați, înțeleși sau apreciați refuză să poarte mască. Dacă le dai ocazia să se exprime, i-ai putea câștiga de partea ta", a mai spus negociatorul FBI.
Astfel de persoane e puțin probabil să reacționeze agresiv când le abordezi, pentru că, explică Noesner, "e greu să te cerți cu cineva care îți solicită într-un mod sincer, autentic, să-i împărtășești gândurile tale despre o anumită problemă".