Căpitanul lui FC Liverpool, Jordan Henderson, a fost ales jucătorul sezonului 2019/2020 de către Asociaţia Jurnaliştilor de Fotbal din Anglia.
În urma sondajuliui, mijlocaşul de 30 de ani a primit mai mult de 25% din voturi.
Internaţionalul englez a fost urmat în clasament de Kevin De Bruyne de la Manchester City, Marcus Rashford de la Manchester United, dar şi de coechipierii săi Virgil van Dijk şi Sadio Mane.
Henderson a devenit astfel al 12-lea jucător al lui FC Liverpool care obține acest premiu individual și primul după Mohamed Salah, care l-a primit în urmă cu doi ani.
În actuala stagiune el a jucat 40 de meciuri pentru gruparea de pe "Anfield" şi a marcat 4 goluri în toate competiţiile.
Premiul pentru fotbalistul anului în Anglia este acordat anual din 1948, primul laureat fiind Stanley Matthews.