Coronavirus: Masca de protecţie devine obligatorie în magazinele din Marea Britanie
Cumpărătorii din Anglia au obligaţia de a purta măşti începând de vineri, odată cu intrarea în vigoare a noii reglementări pentru spaţiile comerciale, cu toate că guvernul se bazează mai degrabă pe bunul simţ al populaţiei, decât pe aplicarea legii, informează Reuters, citat de agerpres.ro.
Obligativitatea de a purta mască în magazine, anunţată pe 13 iulie, marchează cea mai recentă etapă în procesul lent de acceptare în Marea Britanie a beneficiilor purtării măştilor faciale în scopul prevenirii transmiterii COVID-19.
"Nu-mi plac, dar dacă protejează oamenii, atunci trebuie să le foloseşti", a declarat Michael James, un pensionar, care purta o mască de culoare neagră.
"Nu înţeleg de ce nu am fost obligat să port ieri una şi sunt obligat astăzi. Care este diferenţa între aceste două zile? Dar, da, dacă se reduce numărul, fac orice".
Unii comercianţi, printre care supermarketuri şi lanţuri de cafenele, au spus că susţin aceste reglementări şi le vor cere clienţilor să le pună în aplicare, dar nu este datoria personalului lor să le impună.
Reglementările au fost adoptate după ce numărul deceselor şi al noilor cazuri a scăzut, guvernul încurajându-i pe britanici să revină la muncă.
Întrebat cum ar trebui implementat ordinul, premierul Boris Johnson a spus: "Ar trebui să ne bazăm pe imensa doză de bun simţ a poporului britanic... Oamenii înţeleg rostul măştilor în spaţii închise".
Cumpărătorii care refuză purtarea măştii pot fi amendaţi de poliţie cu 100 de lire sterline (127 de dolari), dar Federaţia poliţiştilor din Anglia şi Ţara Galilor, care reprezintă ofiţerii din cadrul forţelor de ordine, au spus că aplicarea legii ar trebui să fie ultima soluţie.
"Am fost la supermarket în această dimineaţă. Uni oameni purtau măşti, iar alţii nu purtau măşti. Eu am purtat", a spus Helen Curran, o fostă profesoară.
Autorităţile britanice au susţinut iniţial că nu există dovezi întemeiate potrivit cărora măştile ajută la stoparea transmiterii virusului, dar această opinie a fost gradual schimbată, mai întâi prin solicitarea de a purta măşti în mijloacele de transport în comun, iar acum în magazine.