Coreea de Nord anunţă primul său caz "suspect" de COVID-19
Coreea de Nord a informat despre un prim caz "suspect" de contaminare cu noul coronavirus, instituind stare de "urgenţă maximă" pentru a stopa flagelul, a anunţat duminică agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA, citată de AFP, DPA şi agerpres.ro.
Acest caz se referă la o persoană care "s-a întors la 19 iulie după ce trecuse ilegal linia de demarcaţie" ce serveşte drept graniţă cu Coreea de Sud, potrivit KCNA.
Dacă se confirmă, acesta ar fi primul caz de COVID-19 înregistrat oficial în Coreea de Nord, unde infrastructura sistemului de sănătate este deosebit de inadecvată pentru a trata o astfel de epidemie.
Persoana suspectă că ar purta virusul este prezentată ca "un transfug care s-a dus în Sud cu trei ani în urmă" şi s-a întors în oraşul Kaesong, la frontiera cu Coreea de Sud. Această persoană ar fi reuşit să treacă graniţa puternic fortificată care desparte cele două ţări.
Totuşi, din Coreea de Sud nu a existat informaţii cu privire la vreo tentativă de trecere frauduloasă a acestei frontiere marcare, între altele, de zone minate, fiind una dintre cele mai puternic supravegheate frontiere din punct de vedere militar în lume.
Potrivit agenţiei KCNA, persoana în cauză "a fost într-o primă etapă pusă sub o carantină strictă şi toate persoanele ... care au intrat în contact cu ea şi cele care au venit în acest oraş în ultimele cinci zile constituie obiectul unei anchete aprofundate".
Phenianul asigurase anterior că nu există niciun caz de coronavirus pe teritoriul nord-coreean şi că graniţele ţării vor rămâne închise.
Pentru a face faţă "situaţiei periculoase care ar putea duce la o catastrofă mortală şi distructivă", liderul nord-coreean Kim Jong Un a convocat sâmbătă o reuniune de urgenţă a biroului politic pentru a adopta "un sistem de urgenţă maximă şi a emite o alertă de înalt nivel" pentru a opri propagarea epidemiei, a afirmat agenţia oficială de presă a Phenianului.
În pofida măsurilor de carantină stricte, "s-ar spune viciosul virus a intrat în ţară", a afirmat Kim Jong Un, conform KCNA.
Liderul nord-coreean a spus că guvernul a luat "măsura preventivă de a izola total oraşul Kaesong" în 24 iulie, a adăugat sursa citată.
La rândul său, Coreea de Nord a semnalat sâmbătă o recrudescenţă a cazurilor de SARS-CoV-2, înregistrând cel mai ridicat bilanţ de infecţii din ultimele aproape patru luni cu 113 de noi cazuri, între care 86 de persoane sosite din străinătate.
Pandemia de COVID-19, care s-a declanşat la sfârşitul anului 2019 în China, s-a soldat până în prezent cu 640.000 decese în lume şi continuă să se extindă. Peste 280.000 de noi cazuri de contaminare au fost înregistrate doar în ziua de vineri la nivel internaţional.