Revolta deţinuţilor din Bolivia. Zeci de puşcăriaşi au cerut să fie examinaţi de medici
Embed:
Revoltă de proporţii într-o închisoare din Bolivia. Zeci de puşcăriaşi au urcat pe acoperişul clădirii şi au acuzat conducerea penitenciarului că nu face nimic pentru evitarea răspândirii noului coronavirus. Până acum, din cauza COVID-19 au murit trei deţinuţi.
"Ştim că atât întreaga lume, cât şi ţara noastră, trece prin momente extrem de dificile. Ne vrem să nu uitaţi însă de noi, suntem şi noi oameni. Vrem doar să ne fie respectate drepturile".
Puşcăriaşii au cerut să fie examinaţi de medici şi să li se ofere tratament. Revolta condamnaţilor a fost susţină de rudele lor, aflate peste gardul electrificat.
"Sunt bolnavi de COVID-19 şi nu sunt trataţi. Nu sunt medici în puşcărie".
În închisoare se află în jur de 650 de puşcăriaşi, în timp ce capacitatea maximă este de doar 200.