Banii oferiţi de guvern nu vor acoperi nici o parte din prejudiciu, spun fermierii
Embed:
Agricultorii moldoveni, care au suferit pierderi din cauza secetei şi a grindinei, vor primi despăgubiri de la stat în valoare de 200 de milioane de lei. Cel puţin asta se menţionează într-un comunicat de presă, emis după şedinţa de ieri a Consiliului coaliţiei de guvernare. Fermierii din Căuşeni şi Ştefan Vodă, care au înregistrat cele mai mari pierderi, spun că banii oferiţi de Guvern nu le vor acoperi nici o parte din prejudiciu. Prin urmare, ei cer ca autorităţile să întreprindă mai multe măsuri, iar în caz contrar, ameninţă cu noi proteste.
Cele 200 de milioane de lei promise de Guvern vor fi alocate pentru circa 200 de mii de hectare de terenuri agricole. Astfel, fermierii ar urma să primească aproximativ câte 1000 de lei pentru fiecare hectar distrus de calamităţile naturale, iar banii vor putea fi ridicaţi pe parcursul lunii august. Despre ajutorul oferit agricultorilor a vorbit şi premierul Ion Chicu, după şedinţa de luni, de la Reşedinţa de Stat.
ION CHICU, prim-ministrul Republicii Moldova: "Colegii de la ministerul Agriculturii lansează evaluarea pagubelor privind celei de-a doua grupe de cereale. Ulterior vom veni cu ajutoare suplimentare. Este clar că nu pot fi acoperite toate pierderile".
Ion Chicu a mai menţionat că a propus majorarea primei de asigurare de la 50 la 70 de procente, pentru a-i motiva pe agricultori să-şi asigure culturile. Am încercat să obţinem mai multe informaţii şi de la ministrul Agriculturii, Ion Perju, care, în 27 iulie, a venit la protestul fermierilor din raioanele Căuşeni şi Ştefan Vodă şi le-a promis că la începutul acestei săptămâni va înainta acţiuni de susţinere a acestora, însă oficialul nu ne-a răspuns la telefon. Printre doleanţele agricultorilor din sud-estul ţării se numără intervenţia statului pentru facilitarea reeșalonării creditelor bancare, restituirea TVA-ului în agricultură, acordarea subvențiilor pentru pagubele suportate în urma înghețurilor și a secetei hidrologice. Fermierii din Ştefan Vodă şi Căuşeni sunt indignaţi de faptul că ministrul agriculturii aşa şi nu le-a prezentat soluţii concrete pentru depăşirea crizei în care s-au pomenit. Astfel, femierii s-au adunat luni seara într-o şedinţă pentru a decide ce vor face mai departe.
VASILE DÎNGA, agricultor din raionul Ştefan Vodă: "Nu mai dorim să discutăm cu domnul Perju pentru că de fiecare data vine şi ne minte. Şi am cerut să vină domnul prim-ministru Chicu aici miercuri. Dacă miercuri dumnealui nu vine noi ieşim la proteste. Noi nu suntem în situaţia în care putem aştepta. Deja numai Ştefan Vodă are nevoie şi sunt pierderi de peste 200 de milioane. Căuşeni la fel."
Premierul Ion Chicu a anunţat anterior că aproximativ 180 000 de hectare cu semănături de toamnă au fost grav afectate de secetă, iar prejudiciul suferit de agricultori în acest an se ridică la peste 900 de milioane de lei.