Andrzej Duda a depus jurământul pentru al doilea mandat de preşedinte al Poloniei
Andrej Duda a depus joi jurământul şi şi-a început al doilea mandat de cinci ani ca preşedinte al Poloniei, transmite dpa. În parlamentul de la Varşovia s-au luat cu această ocazie măsuri de protecţie împotriva coronavirusului.
În sala de plen a parlamentului, de obicei plină de deputaţi şi invitaţi la învestitura preşedinţilor, au fost multe locuri goale. Unii parlamentari din alianţa de opoziţie Coaliţia Civică (KO, de centru) nu au participat.
Prin absenţă, partidele din KO au intenţionat să protesteze împotriva unor presupuse încălcări ale Constituţiei comise de Duda, a explicat pe Twitter Boris Budka, liderul celei mai mari formaţiuni din alianţă, Platforma Civică.
Dintre cei prezenţi, mai mulţi deputaţi de stânga au protestat ridicând exemplare din Constituţie şi purtând măşti de protecţie în culorile curcubeului, simbol al comunităţii LGBT (minorităţile sexuale - lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali etc.), relatează dpa şi AFP. Deputatele din partidul Lewica Razem (Stânga Împreună) au purtat rochii în culori vii, aşezându-se astfel încât să formeze la rândul lor un curcubeu, scrie digi24.ro.
Parlamentarii din partidul de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) au scandat în sprijinul preşedintelui.
În discursul inaugural ţinut în faţa Adunării Naţionale, preşedintele a cerut unitate şi cooperare, indiferent de divergenţele politice. 'Problemele polonezilor sunt cele mai importante pentru mine', a afirmat el, menţionând ca priorităţi familia, securitatea, locurile de muncă, investiţiile şi demnitatea. El a salutat prezenţa ridicată la vot, susţinând că 'democraţia în Polonia este mai solidă ca oricând'.
Duda, ales cu 51% din voturi, a comparat în campanie 'ideologia LGBT' cu 'neo-bolşevismul'. Polonezii, majoritar catolici, l-au ales la o diferenţă de peste 10 puncte procentuale faţă de contracandidatul din turul al doilea, primarul liberal al capitalei, Rafal Trzaskowski