O proteină ar putea juca un rol important în formele grave de Covid-19
O proteină sintetizată de organismul uman într-un context inflamator ar putea juca un rol important în formele grave ale maladiei COVID-19, iar monitorizarea ei de către medici s-ar putea dovedi utilă pentru a se evita agravarea bolii, potrivit unui studiu realizat de cercetători francezi, relatează AFP și Agerpres.
Conform acestui studiu, publicat joi în revista Cell, a fost detectată "o concentraţie foarte ridicată" - de 100 până la 1000 de ori mai mare decât cea normală - a acestei proteine, calprotectină, la pacienţii afectaţi de o formă severă de COVID-19.
"Rezultatele noastre sugerează că proteina calprotectină ar putea fi vinovată de agravarea COVID-19", a declarat într-un comunicat autorul principal al studiului, cercetătorul în imunologie Aymeric Silvin.
Numeroase studii realizate în lumea întreagă încearcă să înţeleagă mai bine mecanismele aflate la baza "furtunii de citokine", o reacţie inflamatorie necontrolată şi excesivă, observată în cazul formelor grave de COVID-19.
"Creşterea puternică a concentraţiei de calprotectină în sânge ar putea să se producă înainte de furtuna de citokine asociată cu evoluţia inflamatorie a pacienţilor care dezvoltă o formă severă", a continuat Aymeric Silvin.
În teorie, ar putea fi astfel identificaţi pacienţii care riscă să dezvolte o formă severă a bolii prin testarea concentraţiei de calprotectină din sângele lor, potrivit unui comunicat publicat de organizaţiile franceze aflate la originea acestui studiu (Gustave Roussy, AP-HP, Inserm), realizat în colaborare cu echipe din străinătate (Singapore, China, Israel).
În plus, această pistă de cercetare ar putea oferi "o abordare terapeutică inedită", deoarece blocarea receptorului calprotectinei ar putea stimula combaterea fenomenului de agravare a bolii.
La pacienţii cei mai afectaţi, pe lângă concentraţii ridicate de calprotectină, analizele au relevat şi o funcţionare anormală a anumitor globule albe, care par să slăbească reacţia imunitară.
Realizarea de analize care să vizeze aceşti doi markeri în etapa de internare a unui pacient ar putea contribui la identificarea, în amonte, a persoanelor ce prezintă riscul de a dezvolta forme grave de COVID-19.