Schimbarea majoră pe care a făcut-o Papa Francisc la Vatican
Papa Francisc a numit şase femei, printre care Ruth Kelly, fost ministru britanic, în funcţii importante ale Consiliului Economic, aceasta fiind prima dată când femeile au roluri atât de importante în conducerea bisericii catolice. Numirile apar într-un context financiar delicat pentru Vatican, potrivit Mediafax.
Numirile marchează cel mai semnificativ pas al Papei pentru a-şi îndeplini promisiunea de a pune femei în poziţii de conducere.
Este pentru prima dată când femeile au roluri atât de importante în conducerea bisericii catolice, scrie The Guardian. Până acum, Consiliul Economic era format exclusiv din bărbaţi şi conţinea 15 membri, opt episcopi şi şapte laici.
"Faptul că e vorba de şase femei este o schimbare destul de mare. Aceste femei fac parte dintr-un grup care supraveghează toate activităţile financiare ale Vaticanului, deci, evident, acesta este un grup destul de important", a spus Joshua McElwee, corespondentul Vaticanului, pentru National Reporter.
Toate cele şase femei alese de Papa Francisc, care fac parte din cei şapte laici, sunt originare din Europa şi au CV-uri impresionante, deţinând o experienţă financiară vastă.
Două din noile membre ale Consiliului sunt Ruth Kelly, fost ministru britanic, şi Leslie Ferrar, fosta trezorieră a prinţului Charles al Marii Britanii. Alte două economiste de top sunt din Germania, Charlotte Kreuter-Kirchhof şi Marija Kolak, iar celelalte două, din Spania, Maria Concepción Osácar Garaicoechea şi Eva Castillo Sanz. Singurul bărbat laic rămas în consiliu este Alberto Minali, fost director general la compania de asigurări italiană Generali.
Numirile apar într-un context financiar delicat pentru Vatican, statul confruntându-se cu un deficit bugetar agravat de pandemia de coronavirus, în ultima perioadă fiind o scădere dramatică a vizitatorilor în Muzeele Vaticanului.