Record de noi cazuri COVID în România: 1454 de îmbolnăviri şi 53 de decese în ultimele 24 de ore
Bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, joi, la 66 631 de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 1454 de noi îmbolnăviri din 22 649 de teste efectuate.
În acelaşi timp sunt înregistrate 2 860 de decese, din care 53 în ultimele 24 de ore.
Numărul pacienţilor internaţi la Terapie intensivă a ajuns la 478.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.450.269 de teste. Dintre acestea 22.649 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.999 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 8.650 la cerere.
Pe teritoriul României, 7 935 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5 421 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 20 775 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 101 de persoane.